Cum ar putea fi un concurs – o relatare

Am avut deosebita onoare să fiu membru al juriului la concursul Jugendmusikwettbewerb Zentralschweiz (20.-22. November).

Acest concurs are menirea de a oferi un țel spre care să te îndrepți, pentru care să te pregătești, de a hrăni și perpetua plăcerea de a face muzică și dorința de a fi mai bun – nu decât ceilalți, ci decât data trecută, de a cânta cu plăcere în concurs (pe cât posibil) sau de a da tot ce poți in acel moment.

Când eram copil mi-am dorit să cânt la violoncel și iubesc și acum acest instrument. A fost deosebit pentru mine să evaluez – acest cuvânt are aici o conotație doar pozitivă – la ambele instrumente, flaut și violoncel (împreună cu colegul meu Maxime Ganz, cu care am fost mereu de aceeași părere). La acest concurs nu se acordă premii, nu a trebuit să decidem cine primește primul, al doilea etc. premiu, ci am acordat certificate de participare, stele ( * / ** / ***) și suma cum laude, tuturor celor care erau la acel nivel, pe care îl stabileam după criterii clar stabilite.

Corect și nepărtinitor: Elevi ai profesorilor care sunt în juriu nu pot lua parte la concurs. Iar cel mai frumos fapt: Pentru că nu puteam sa dăm feedback direct (și in public erau permiși doar câțiva membrii ai familiei), am avut sarcina de a scrie de mână fiecărui participant/ă o notiță (am scris 31) care conținea mulțumiri pentru muzica pe care ne-o dăruiseră, ce am apreciat în mod deosebit și sfaturile sau recomandările pentru drumul lor artistic.

Mă gândeam tot timpul când le scriam și o fac încă, în ce fel aș fi fost eu impresionată de o scrisoare de la un membru al unui juriu la unul din concursurile la care am participat… și sunt atât de recunoscătoare că am făcut parte dintr-un grup de oameni minunați, la un concurs organizat atât de frumos și cu atâta profesionalitate.

26. Jugendmusikwettbewerb Zentralschweiz, 20.-22. November 2020

Co-Președinți: Miriam Lätsch und Erica Nesa

Musikschule Hochdorf (Patronat), Renato Belleri, Director


Notă sentimentală: Intr-una din fotografii, pe care le-am făcut dimineața la un lac din apropiere, se vede o rață singură, ea merge pe drumul ei. Celelalte sunt la distanță, grupate sau răsfirate, ea stie ca sunt acolo, le aparține, dar iși vede de propriul drum, chiar dacă poate face parte din acel grup, din acea familie. Mi s-a părut potrivită comparația cu drumul sau menirea de a fi muzician.