Educatie integrativa

Bine ai venit! Am initiat acest spatiu cu intentia de a impartasi idei, experiente si trairi care au contribuit si contribuie la devenirea mea, ca parinte si om. Niciun articol nu este menit sa condamne sau sa judece comportamente. Fiecare gand transformat in actiune este un raspuns la ceea ce este persoana care il emite, intr-un context dat.
In acest spatiu ma adresez parintilor si pedagogilor, intr-un mod direct, personal. Vor aparea in curand doua pagini, una destinata parintilor, cealalta pedagogilor, in special profesorilor de instrument. Unele informatii sunt destinate ambelor grupe.
« De ce faci asta ? » – Am fost intrebata de multe ori. Mai ales atunci cand stiam ca trebuie, ca nu pot altfel. Am tot cautat un raspuns la aceasta intrebare, era evident ca multa lume in jurul meu nu intelegea de unde porneste nevoia de a face ceva din altruism. Mi-am dat seama ca o alta intrebare e cea care ma conduce si aceasta este : « De ce este nevoie ? » De ce am eu nevoie, de ce au nevoie ceilalti, copii sau adulti, pentru a se simti parte a unei comunitati, a unui grup, pentru a conlucra, fara sa fie nevoie de agresiune, autodistrugere si rol de victima. M-am informat pentru a ma ajuta sa-mi inteleg copiii, sa inteleg de ce adultii actioneaza imatur emotional, de ce copiii sunt stigmatizati, de ce adultii au nevoie de confirmare, de ce cele doua grupe nu reusesc sa se intalneasca.
A trebuit sa-mi pun in sfarsit intrebarea: « Cand vei hotari sa te intalnesti pe tine, pentru a te putea privi in oglinda pe care copilul tau sau copiii din jurul tau ti-o tin in fata ? »
Ca raspuns, am hotarat sa nu incet niciodata sa invat. Pentru a deveni, ca pedagog si om. Invat necontenit, de la copiii mei, de la oamenii din jur, de la cei specializati in a privi in ansamblu. Dar nu numai asta. Toata ziua invat. In fiecare zi, in fiecare moment sunt la scoala, atat de simpatic mi se pare acest cuvant, fata de atunci cand mergeam, intr-adevar, la scoala. Din acest motiv se naste aceasta pagina. Din dorinta de a da ceva celor care doresc si pot sa primeasca. Pentru ca nu as putea sa ating atatea subiecte discutand si pentru ca multi dintre noi au nevoie de timp, spatiu si intimitate pentru a citi, pentru a integra… Si pentru ca am convingerea ca nu totul trebuie cumparat sau vandut, pentru a avea o adevarata valoare.
Cand am inceput sa scriu, vroiam ca pagina sa se numeasca « Scoala pentru parinti », dar am descoperit cu bucurie ca exista o pagina cu acest nume (scoalapentruparinti.ro), exista si scoalaparintilor.ro. Ramane deci, pentru cei interesati, educatia integrativa.
Educatia integrativa
Desi aveam deja multe informatii legate de acest subiect, m-am intalnit in mod activ cu educatia integrativa acum un an. Inca o data mi se confirma ca a sti este una, iar a actiona, cu totul altceva. De atunci nu incetez sa fiu uimita, sa cuget si sa-mi pun noi intrebari. Doar ca acum le distribui in jurul meu, le discut cu copii, tineri si adulti, primesc raspunsuri uimitoare. A trebuit sa-mi plec capul pentru asta. A trebuit sa indoi genunchii sau sa ma asez pentru a ajunge la inaltimea celor mici de langa mine. A fost foarte binefacator sa constat ca nu e nevoie sa am dreptate, ca, desi invat in continuu, nu stiu nimic, ca minunea apartine clipei prezente si ca nerabdarea este marea mea incercare. Si da, diversitatea este geniala, in orice sens.
Cand te-ai jucat ultima data? Fara sa te uiti la ceas, fara graba, cu interes, cand te-ai jucat cu adevarat ultima data ?
Daca nu-ti mai aduci aminte, incepe azi ! Daca e zi si ai cel putin un copil pe aproape, opreste-te din citit si du-te sa te joci. Ai sa vezi, poti citi mai tarziu si o vei face cu zambetul pe buze. Si vei intelege mai bine intamplarile pe care le vei citi. Daca esti acasa si citesti, inseamna ca AI TIMP ! Si oriunde ai fi, daca acum citesti ceea ce eu am scris la miezul noptii pentru tine, AI TIMP. Daca ai timp, joaca-te. Nu avem timp pentru nimic, decat daca CREAM timp. Imi fac timp sa scriu aceste randuri, chiar daca de cel putin 5 ani nu am timp pentru asa ceva. Ma bucur ca ITI DAI timp sa citesti ceea ce impart cu tine.


O, da. Intamplarea care m-a convins ca trebuie sa creez acest spatiu al parintilor. Este unul din cele mai geniale momente traite direct.
Imi va fi greu, dar incerc sa nu prelungesc inutil relatarea.
De cateva luni aplicam educatia integrativa in cadrul familiei, cu succes si mare mirare de fiecare data cand lucrurile se dovedeau din nou si din nou mult mai usoare, daca aplicam principiile invatate acolo (necesita cunoastere de sine, copiii nu au probleme, doar adultii sunt experti in a le crea). Tocmai exsersam (mai bine spus, eu doream sa exersam) sinceritatea. Adica, ne intelesesem (a se intelege : eu i-am cerut) sa nu mai minta, ci sa imi spuna sincer ceea ce e, asa cum e.
Se apropia ziua lui de nastere (11 ani) si isi dorea foarte mult ceva ce necesita o suma mai mare, adunasem cu totii cate putin ca sa poata sa isi indeplineasca dorinta, avea suma necesara si urma sa mearga impreuna cu bona si sora lui (4 ani) sa cumpere marele pachet de LEGO. Avea sa construiasca toata dupa amiaza si seara, pana inainte de culcare. Inainte de asta, ambii copii aveau antrenament, i-am dus la sport. In acea zi el era foarte agitat, astepta de atata timp sa-si cumpere ceea ce-si dorea, este lesne de imaginat. Observasem cateva incoerente in comportamentul lui si devenisem atenta, dar nu ma asteptam sa descopar, din intamplare, ca « mintise » in legatura cu un detaliu care nu merita luat in seama. Dar, va rog frumos ! Mintise ! Atunci cand eu asteptam sa spuna, cum am scris mai sus, sa imi spuna ceea ce E ? Cand noi exersam sinceritatea… Vezi bine ca totul era constructia mea, caci uitasem sa-l iau ca partener in proiect (asta am realizat mai tarziu, dar tot a meritat ceea ce am trait mai apoi si ne-am invatat amandoi lectia).
Fiind dezamagita de faptul ca fusesem mintita si realizand destul de rapid ca nimic nu se va schimba in comportamentul lui si nici in al meu (frustrare si urmarile acesteia), daca tocmai acum va merge sa-si cumpere un cadou, am decis sa sistez cumpararea cadoului pentru acel moment, urmand sa o facem intr-o alta zi, cand vom fi clarificat situatia. Isi cerea necontenit scuze si ma intreba daca poate merge sa-si ia cadoul, pe care dorea de atata timp sa-l aiba. In autobusul plin de lume, i-am spus ca sunt dezamagita si ca nu pot sa accept asta acum. Precizez ca educatia intergativa propune ca adultul sa nu vorbeasca mult, ci doar sa expuna clar si sa nu se repete (ceea ce eu, sincer, nu pot, cred ca spun lucrurile de minim trei ori si in versiuni diferite…).
Ceea ce a urmat : o avalansa de cuvinte venite din frustrare, dezamagire si disperare, cu inceput de plans, schimb intre atac si implorarea de a ma razgandi. Dintre toate acestea, cele mai dureroase au fost cuvintele care ma atacau direct. Am auzit si ca nu ne mai vrea, ca pleaca (s-a ridicat sa coboare la o statie, l-am oprit – inca cu calm – si l-am asezat la loc pe scaun, i-am spus ca deocamdata mai stam in autobus). Lumea din jur privea si asculta cu interes, vadit mirata de reactia mea. Eu intre timp imi faceam calculele : aveam foarte putin timp, o aveam pe sora lui cea mica langa mine, care ne privea cu ochi mari, intrebatori – nu-l vazuse nicodata pe fratele ei comportandu-se astfel in public – si trebuia sa cobor la urmatoarea statie. De acolo trebuia sa mergem o distanta scurta, pentru a urca in tramvaiul care ne ducea acasa. Bonei ii spusesem scurt la telefon sa vina direct acasa. Eu trebuia sa plec imediat ce ajungeam, sa-i predau copiii, deci nu aveam timp sa rezolv conflictul. Pe scurt : aveam nevoie de AJUTOR ! Ma gandeam ca ar fi genial sa-mi iasa in fata vreun politist, aveam nevoie de cineva care putea impresiona si… incredibil, au venit. Nu un politist, ci patru vlajgani tineri, frumosi, de diferite proveniente, cu glugi in cap si 2 din ei cu mici codite impletite, care au trecut chiar prin statia de autobus cand coboram noi si fiul meu imi striga : « esti o mama nasoala ! », incercand sa o ia la picior de langa noi, in timp ce eu o ajutam pe sora lui sa coboare din autobus. Unul din baieti s-a intors imediat, intr-un reflex uimitor si a spus cu o voce putin ridicata : « Hei ! Asa ceva nu se spune ! », Oau, m-am gandit. Curajos baiat. Nu stiu daca eu as fi intervenit intr-o asemenea situatie. De multe ori ne gandim ca nu e treaba noastra, cand surprindem certuri in public, nu-i asa ? Dupa ce fiul meu a repetat inca o data, tanarul (baietii aveau intre 16-18 ani) a strigat ceva mai tare si mai apasat : « HEI ! ASA CEVA NU SE SPUNE ! ». Iar eu le-am spus, luându-l de mana pe al meu si aducandu-l usor langa noi : « Mai baieti, haideti voi putin la noi. Spuneti-i voi fiului meu, cum vi se pare comportamentul lui. »
Iata dialogul ce a urmat (din pacate lipseste jargonul baiatului care a vorbit si care mi s-a parul cel putin la fel de impresionant precum cuvintele pe care le folosea) :
Tanar : « Ce-ai patit, mai ? Nu ai primit ceva, ce ti-ai dorit, sau ce ? »
Fiul (cu lacrimi in ochi), afirma prin miscarea capului si « îhî ».
Tanar : « Sa stii ca asta se va mai intampla in viata de mai multe ori, nu o sa primesti intotdeauna ce iti doresti, dar DE MAMA TA AI NEVOIE TOT TIMPUL ! »
Eu : « Dar ce parere aveti voi de faptul ca a mintit ? Si le-am povestit pe scurt ce s-a intamplat. »
Tanar : « Sa minti e o porcarie. Oricum adevarul iese pana la urma la iveala. Tu trebuie sa asculti de mama ta, ea stie de ce iti spune ce iti spune si ea iti vrea binele. »
Eu : Va multumesc, baieti. Sunteti super, ne-ati ajutat mult. Le-am dat mana tuturor, ne-am luat ramas bun si am plecat spre statie.
Ce n-as fi dat sa fi filmat cineva scena ! Ce moment genial, baietii cei cool, dand sfaturi baiatului de 11 ani disperat si venind in ajutorul mamei, care era nu mai putin iesita din starea de confort… Am ajus acasa cu bine, am lasat copiii cu bona si am plecat, iar seara cand m-am intors am clarficat situatia, am vorbit si am cautat solutii impreuna. Seara, inainte de culcare, i-am spus fiului meu : « nu a fost usor azi, dar tot conflictul a meritat sa aiba loc, pentru scena aceea cu baietii, din statie ». Iar el a raspuns : « o da, au fost cool ». A doua zi, mi-a venit o idee, i-am spus : « Vreau ca tu sa hotarasti de cand vrei sa incepi sa fii sincer. Ia-ti atata timp cat ai nevoie. Pana atunci, imi permit si eu sa intru in jocul asta si voi minti si eu uneori fara sa te anunt ». La scurt timp dupa asta, poate chiar a doua zi, i-am spus ca poate ma razgandesc in legatura cu iesirea noastra in oras – o hotarasem impreuna – ca, de fapt, poate am mintit atunci cand am spus ca o sa mergem, doar suntem in perioada de joc. El a si gasit o alternativa, incercand sa nu para impresionat. I-am spus : « Sigur, putem face altceva, dar tu te bucurai si iti doreai sa mergi, iar acum nu stii daca poti sa te bazezi pe ceea ce spun, sau nu. Despre asta e vorba. Daca nu stii ca poti avea incredere in cineva, esti nesigur. Asta e ceea ce nu merge cand nu spui adevarul. » A spus ceva mai tarziu : « Stii mami, m-am gandit ca nu o sa ne jucam prea mult jocul asta, cel mult trei zile. » Am raspuns : « Cum doresti tu, mie sa-mi spui de cand incepem sa fim sinceri. » Iar uneori, cand venea la mine si-mi spunea : « te iubesc, mami », raspundeam : « oare in care perioada suntem acum ? Sa te cred, sau nu ? ». Intr-adevar, dupa trei zile s-a incheiat jocul, de atunci nu am mai avut conflicte de acest gen, iar cand nu eram sigura, intrebam : « ne jucam, sau in ce perioada suntem ? », iar el raspundea : « hai, mami, ca am trecut de faza asta ».


Educatia integrativa propune parintilor sa redea responsabilitatea copiilor, acolo unde acestia si-o pot asuma, potrivit varstei si dezvoltarii lor. Dar, cel mai important, propune parintilor sa-si asume in totalitate ceea CE EI SUNT si mai ales, sa-si cunoasca LIMITELE SI NEVOILE. Mai intai limitele proprii (ale parintilor), iar apoi pe cele ale copiilor si pe ale celorlalti din jur.
Metoda Kenessey este rezultatul dezvoltarii perpetue si integrarea cunostintelor pedagogice, psihologice, neurologice, ale stiintelor comunicarii si de terapie familiala, spre promovarea holistica a copilului. Mària Kenessey-Szuhàny a condus pana nu demult Institutul pentru psihologie si pedagogie integrativa din Zürich, lucreaza de peste 40 de ani cu copii si adulti in calitate de terapeut, psiholog, pedagog si formator. Ideile de baza ale educatiei integrative se gasesc si in numeroasele publicatii de specialitate ale autorilor Jesper Juul (www.familylabassociation.com) si Gerhard Hüther (www.akademiefuerpotentialentfaltung.org), care vor fi citati pe parcurs.